How To Stay Positive!


E greu. E foarte greu. Nu încerc să-ndulcesc lucrurile pentru că treaba este mult mai complicată decât pare. Am ajuns să cred că totul depinde de tine, doar de tine. Totul. Cum? Păi trebuie să-ți educi mintea. Da, așa e. Dacă vrei să-ți fie bine începe cu tine, iar restul vin de la sine, nu te gândi acum la un fluviu de chestii, cum ar fi noua bombă roșie de la iphone care nu-ți face gaură doar în cont, ci te ușurează și de un ficat (că trebuie să-l plătești) sau rinichi (că-l vinzi ca să ai bani, te-ai prins?). Pentru trebuirile astea materiale nu-i nicio noutate, trebuie să muncim pentru a le avea. Așa, revenind, trebuie să ne educăm pe noi înșine. Nu-i o absurditate, nu-i nicio nebunie psihologică sau aberație, e foarte simplu. Vrei să-ți fie bine? Păi ce aștepți? Impuneți. 




Cum poți să oprești gândurile astea negative care îți invadează mintea și-ți otrăvește corpul? 
Asta este o întrebarea la care vom încerca să răspundem toată viața, că așa este, sunt probleme tot timpul, nu doar azi sau mâine, dar ține de noi dacă le lăsăm să ne doboare. Eu sincer nu am fost  niciodată o persoană pozitivă, dar cum să-ți explic ca să mă-nțelegi mai bine... NICIODATĂ. Pesimism? Doamne, dar nu scăpam de el, mai ales când trebuia să primesc vreo notă, că de... fuserăm și elevi/sudenți, dar care e diferența dintre atunci și acum? Niciuna. Copii mari, așa ne numim. Tremurăm la orice schimbare sau perturbare a liniștii noastre. Corect?  Cam da. Așadar, nu mai bine ne gândim cum facem ca să vedem lucrurile bune din fiecare schimbare? Părerea mea e că așa ar fi indicat și corect. Mulți ani mi-au trebuit ca să conștientizez anumite lucruri și ce aș fi putut schimba ca să fie și mai bine. Nu exagerez și nu e nicio plictiseală. Îți recomand următorul exercițiu, care, cel puțin la mine a funcționat.

1. Zâmbește, în fiecare zi, de la primele raze ale soarelui. Aratăți dantura, veselă, în timp ce te-ntinzi.

2. Ascultă muzica ta preferată! Învăluiește-te în note muzicale încă de dimineață.

3. Mănâncă ceva ușor! No bun. Nu că servesc mereu vreun mic dejun sănătos, dar recomand cu încredere fructele. Personal eu mă simt mai bine când servesc ceva banane, kiwi, migdale, căpșuni, toate amestecate cu iaurt grecesc, iar on the top of it honey!😍

4. Ai încredere în tine! Mereu.

5. Privește partea pozitivă a problemei, pentru că e acolo, nu dispera, chiar dacă nu-ți satisface așteptările.

6. Nu pune la suflet tot ce auzi. Aici și eu mai am de lucrat, dar încerc, e greu, dar măcar încerc. 

7. Păstrează în telefon o fotografie de suflet. Pentru că peste ziua aia încărcată la muncă cele 3 secunde de repaus alături de o amintire dragă or să fie bine primite.

8. Observă natura! Natura, nu oamenii. Fie pe stradă, fie în casă oamenilor dacă nu le convine de tine te ignoră (vezi pct. 6), bun asta știm cu toții, nu e o noutate, rușine lor, așadar demonstrează că tu ești altfel. Fii un păstrăv! Ascultă și privește natura, asta te face bine. Nu-ți recomand să te bazezi pe o analiză a oamenilor pentru că va fi un eșec experimentul. Pe chipul a 9 din 10 romani nu vei găsi niciun zâmbet (la aceștia se adaugă și familia, indiferent de grad). Deci... cum tu nu cauți motive să cazi în depresie mai bine îi lași în voia problemelor lor.

9. Ghidează-te după un motto în care să te regăsești!

10. Nu amesteca treburile personale cu cele profesionale! 

Cam astea sunt sfaturile mele, dacă ești de acord sau nu cu ele te aștept mai jos cu comentarii. 

Comentarii

Postări populare