I left my heart in Cluj Napoca -Part I-

I left my heart in Cluj Napoca, așa este orașul ăsta în care am stat peste doi ani mi-a intrat în sânge și în inimă. Dumnezeule! Parcă mai ieri îmi îndesam lucrurile în mașină și porneam la drum. O aventură care a început cu o frumușică amendă de viteză, da, adrenalina mea este prietenă cu vitezele mari, pe varianta Bucureștiului. În cazul în care v-ați întrebat vreodată care este limita legală pe bucățica aia cu două benzi pe sens să știți că este de 90 km/h, maximum, asta ca să evitați neplăcerile și bâlbăielile domnilor polițiști. Chiar dacă nu eram în concordanță și pe aceeași lungime de undă la început fosta capitală a tineretului mi-a încălzit inima. Mai în glumă, mai în serios, oamenii de acolo chiar sunt oameni calzi să știți, nu toți, normal, fiecare pădure are uscăciunile ei, dar... îți face plăcere să mergi cu autobuzul 30 într-o duminică, pe la amiază, plăcută, de primăvară. Da, dor, îmi este dor să simt cum mi se împletecesc picioarele pe piatra cubică din Piața Muzeului sau de liniștea pe care o regăseam adeseori în Grădina Botanică.

Acum, privind marea încerc să găsesc un motiv real care să-mi răspundă la următoarea întrebare „De ce-mi tresare de fiecare dată inima când aud de orașul transilvănean?”. Dar nu găsesc. Dorul este prea mare și îmi înăbușe mintea. Dacă nu ai vizitat orașul încă, te rog, să-l pui pe lista de priorități pentru că nu te va dezamăgi. Va fi acolo să te facă fericită indiferent de ce ți-ai fi propus să faci.

De prin Cluj adunate vă las mai jos o selecție scurtă de fotografii realizate pe parcursul a celor doi ani.